15 semne că ai o relație nesănătoasă cu mâncarea

Storylines 0 Comentarii

relatie nesanatoasa cu mancarea


Ideea de a avea o relație cu mâncarea poate părea un concept ciudat, dar are sens dacă îți petreci cea mai mare parte a zilei gândindu-te la obiceiurile tale alimentare și la consumul de alimente. În cultura noastră, obsedată de imagine și greutate, este foarte ușor să te simți copleșit de mâncare. Cei mai mulți oameni, în special cei care încearcă să piardă în greutate, au o relație nesănătoasă cu mâncarea, iar această relație poate fi dăunătoare pentru sănătate. Din păcate, majoritatea oamenilor nici nu își dau seama că obiceiurile lor alimentare sunt anormale.

Iată câteva semne că relația ta cu mâncarea trebuie îmbunătățită:

1. Te gândești mereu la mâncare
Presupunând că ai acces la hrană atunci când îți este foame, mâncarea nu trebuie să îți acapareze gândurile sau să interfereze cu productivitatea ta. Dacă se întâmplă, este posibil să îi refuzi corpului tău substanțele nutritive de care acesta are cu adevărat nevoie.

2. Preferi să mânânci pe cont prorpiu
Când colegii tăi ies la prânz, tu refuzi să mergi cu ei, nu pentru că ai nevoie de timp singur sau pentru că ți-ai adus prânzul de acasă, ci pentru că mâncatul în public te face să te simți autoconștient.

3. Ești complet inflexibil în ceea ce privește mâncarea
Preferi să rămâi nemâncat decât să mănânci ceva ce nu mănânci de obicei.

4. Simți nevoia de a face exerciții imediat după ce mănânci
Nu este vorba despre a da o tură în jurul blocului pentru a stimula digestia dupa o cină deosebit de grea, ci despre faptul că simți că trebuie să arzi fiecare calorie pe care o consumi și te simți vinovat atunci când nu o faci sau nu poți să o faci.

5. Pranzul de ieri te face să te urăști
Cei care mănâncă sănătos aleg să mănânce ce e mai bun pentru ei din opțiunile pe care le au la dispoziție. Apoi mănâncă și uită imediat - nu se gândesc la asta zile întregi.

6. Îți este rușine și te pedepsești atunci cand mănânci ceva ce „nu trebuie”
Ți-ai stabilit niște reguli pentru a evita anumite alimente pe care le consideri „rele”, dar, la o masă, ai cedat. Nu este nici o rușine să mănânci pizza la prânz și să mănânci o salată la masa de seară pentru a compensa, dacă vrei. Echilibrul alimentar este chiar o strategie foarte bună. Dar, dacă mănânci o bucată de pizza, apoi te înfometezi câteva zile la rând, poți să îți pui sănătatea în pericol.

7. Refuzi să mănânci ceva la care râvnești
O relație sănătoasă cu mâncarea înseamnă să știi ce ai nevoie și ce vrei în alimentația ta, și să mănânci pentru a le satisface pe ambele, chiar dacă asta înseamnă desert în fiecare zi sau la ocazii speciale.

8. Elimini total unele grupuri de alimente, cum ar fi carbohidrații sau grăsimile
Acest perfecționism rigid este un precursor pentru alimentația dezordonată. La urma urmei, mâncatul sănătos are la bază echilibrul, nu extremismul.

9. Mănânci unele alimente chiar dacă te fac să te simți rău
Dacă știi că o să ai dureri abdominale insuportabile dacă mănânci lactate, dar devorezi oricum o cutie întreagă de înghețată, compulsiunea ta de a mânca poate fi un semn al unei probleme mai mari

10. Petreci ore întregi în supermarket
Deși este o mișcare bună să verifici etichetele alimentelor înainte să le cumperi, nu ar trebui să analizezi ingredientele atât de mult încât să blochezi coridoarele din magazin.

11. Întotdeauna cumperi exact aceleași alimente, fără varietate
Sigur, ești adult și știi ce alimente îți plac. Dar o dietă rigidă te poate priva de anumite substanțe nutritive necesare corpului și sănătății tale.

12. Îți ia mult timp să decizi ce vrei să comanzi la restaurant
Și nu pentru că ai o conversație atât de minunată încât nu ai avut ocazia să citești meniul. Când te lupți să decizi între sandwich sau salată, salată sau sandwich, ca și cum ar fi ultima ta masă, atunci ai putea avea o problemă (și un opătar foarte iritat).

13. Îți este frică să încerci noi alimente
Dacă, în general, nu-ți plac fructele de mare sau gustul de ton, este OK. Dar dacă ești îngrozit de fructele de mare deoarece ai impresia că te vor îmbolnăvi, ai putea avea de-a face cu probleme mai mari.

14. Refuzi desertul când mănânci în oraș, dar te repezi la dulciuri, cum ai ajuns acasă
Orice neconcordanță între felul cum mănânci în public și în privat ar putea fi un simptom de rușine sau de vinovăție în legătură cu obiceiurile tale alimentare.

15. Vorbești despre mâncare non-stop
Cu cât vorbești mai mult despre mâncare, despre greutatea ta sau despre cum te simți în legătură cu corpul tău, cu atât va fi mai puțin sănătoasă relația ta cu mâncarea. Mâncarea ar trebui să fie ca respirația: nu trebuie să vorbești despre ea deoarece este un proces natural.


Autor: Theodora Rădulescu
Sursă imagine: Pexels

0 comments: