Cartea lunii: Fata din tren – Paula Hawkins

Storylines 0 Comentarii

fata din tren

„Fata din tren”, primul roman al scriitoarei Paula Hawkins, este un thriller psihologic care a avut parte de un adevărat succes internațional, debutând pe primul loc în clasamentul New York Times.

„Fata din tren” este Rachel Watson, o femeie de 32 de ani care și-a văzut visul destrămându-se după ce și-a prins soțul, Tom, înșelând-o cu agentul imobiliar, Anna. Șomeră, divorțată, alcoolică și încă obsedată de fostul ei soț, Rachel prinde trenul de 8.04 spre Londra în fiecare zi, pentru a ascunde faptul că și-a pierdut slujba față de colega ei de apartament. Zi de zi, trenul încetinește lângă o casă locuită de un cuplu atrăgător și tânăr – pe care Rachel îi botează Jason și Jess – , casă aflată la mică distanță de fosta ei locuință în care se află acum Tom, noua lui soție, Anna, și copilul lor. Rachel îi urmărește îndeaproape pe Jason și Jess și își creează propria ei realitate despre cei doi, oferindu-le tot ce ea nu mai avea – o căsnicie fericită.

Fanteziile lui Rachel despre acest cuplu o pun într-o situație dificilă, când, într-o zi, Jess – pe numele ei adevărat Megan – dispare, iar Rachel devine obsedată de această dispariție. Ea trebuie neapărat să afle ce s-a întâmplat, dar, pe măsură ce se afundă în această situație îngrozitoare, realizează că ar fi fost mai bine să-și păstreze distanța. Rachel realizează că acest cuplu nu e atât de minunat pe cât și-a imaginat ea, că toată lumea are secrete și că există un motiv pentru care oamenii păstrează aceste secrete.

În „Fata din tren”, Paula Hawkins a creat o intrigă complexă și complet credibilă, care îl va face pe cititor să nu lase cartea din mână. Capitolele romanului sunt împărțite cu dibăcie între cele trei personaje feminine – Rachel, Megan și Anna – permițându-i cititorului să simtă că știe foarte bine cine sunt aceste personaje și oferindu-i, în același timp, posibilitatea să pună cap la cap povestea, fără să i se dea răspunsul mură-n gură.

Puterea de bază a cărții constă tocmai în povestirile inconsecvente și nedemne de încredere ale celor trei personaje, pe care Paula Hawkins le execută într-un mod sublim. Autoarea menține nivelurile de tensiune, păstrează cititorii interesați de viețile pline de minciuni și jumătăți de adevăr ale personajelor și ascunde, cu ingeniozitate, detaliile cheie până la sfârșit.

Ediția în limba română a cărții se poate găsi la Editura Trei. Totodată, romanul a fost ecranizat în regia lui Tate Taylor (The Help), având în rolurile principale pe Emily Blunt, Rebecca Ferguson și Haley Bennett. Filmul a avut premiera în România pe 07.10.2016.

Autor: Theodora Rădulescu
Sursă imagine: Editura Trei

0 comments: