7 motive pentru a vizita Noua Zeelandă
Sursă imagine: Andrea Schaffer - Queenstown, licență CC BY 2.0
Noua Zeelandă este, fără îndoială, unul dintre cele mai
spectaculoase locuri de pe Pământ. Nu a fost aleasă din întâmplare ca locație
pentru filmările la trilogiile „Stăpânul Inelelor” și „Hobbitul”. Este o țară-insulă
situată la aproximativ 1.500 de kilometri de sud-estul Australiei dar, în ciuda
faptului că este destul de departe, călătoria, cu siguranță, merită. În lista
de mai jos vă prezentăm principalele motive pentru care această țară trebuie
să se afle în topul vostru de destinații de vis.
1.
Climatul
Noua Zeelandă este cunoscută drept o destinație perfectă
pe tot parcursul anului. Verile sunt lungi și calde, ideale pentru un sezon de
plajă perfect, în timp ce iarna este suficient de rece pentru a oferi zăpadă în
partea de sud a țării pentru schi și snowboard. De asemenea, primăvara și
toamna sunt incredibil de frumoase, uneori însoțite de precipitații care
accentuează peisajul verde al țării.
2.
Peisaje epice
Cu o impresionantă diversitate de ecosisteme, Noua
Zeelandă are unele dintre cele mai bune peisaje din lume. Un lucru distractiv
despre Noua Zeelandă este faptul că puteți merge cu mașina 15 minute în orice
direcție și zona din jurul dumneavostră va arăta complet diferit față de
punctul de plecare. Formată din două insule principale și o serie de insule mai
mici, Noua Zeelandă are o gamă uimitoare de peisaje uluitoare, de la păduri
subtropicale, plaje și insule în largul mării în nord, până la ghețari, lacuri,
munți acoperiți cu zăpadă și câmpii mari, plate în partea de sud . Există, de
asemenea, fiorduri, vulcani, izvoare termale și frumoase pășuni verzi - nu se
poate găsi o mai mare diversitate oriunde pe Pământ.
3.
Oameni incredibil de prietenoși
Neozeelandezii, cunoscuți pe plan local sub denumirea de
Kiwi, sunt foarte prietenoși și primitori. Aceștia par cu adevărat să aibă
grijă de bunăstarea celor din jurul lor. Dacă stați pe un colț de stradă din
Auckland, cu o hartă în mână, veți fi „asaltați” de localnici care întreabă
dacă aveți nevoie de ajutor. Dacă opriți la o benzinărie aflată la distanță, în
partea rurală, proprietarul va fi mai mult decât fericit să vă arate calea cea
bună către destinație. Neozeelandezii vorbesc engleză, ceea ce face comunicarea
cu ei ușoară. Accentul neozeelandez este unul interesant - unii oameni îl
descriu ca un amestec între cel australian și cel sud african, dar țineți cont
de faptul că anumite vocale sunt pronunțate un pic diferit, deci nu vă alarmați
dacă credeți că ați auzit "sex" atunci când un localnic pronunță
cuvântul "six".
4.
Există ceva pentru toată lumea
Indiferent de interese, veți găsi o mulțime de lucruri de
făcut. Fie că vreți aventuri extreme, delicii culinare sau vreți să călcați pe
urmele hobbiților, veți descoperi o nouă activitate în fiecare zi a anului. Noua
Zeelandă este cunoscută în lume pentru varietatea de activități disponibile în
aer liber. Unde altundeva puteți merge la schi, scufundări, surfing, navigație,
snowboarding, parașutism, bungee jumping, călărie, ciclism, speologie, înot (și
multe altele) totul pe o rază de aproximativ 150 de km? Atât insula din nord,
cât și cea din sud oferă o mulțime de aventuri, așa că oriunde v-ați duce veți
găsi cu siguranță lucruri interesante de făcut.
Sursă imagine: Ron de Ruijter - Untitled, licență CC BY-SA 2.0
5.
Vinul
Vinul neozeelandez este renumit în lume pentru calitatea
sa - destul de impresionant având în vedere că Noua Zeelandă produce mai puțin
de 1% din totalul mondial de vin. Există o serie de locuri unde vă puteți
petrece ziua vizitând fabricile de vin și degustând din ofertele lor, în special
în Hawkes Bay și Marlborough, cele două regiuni de frunte în materie de vin.
Există, de asemenea, multe restaurante de top, mai ales în Auckland, Wellington
și Christchurch, unde cele mai bune vinuri din Noua Zeelandă sunt prezentate
alături de bucătăria de clasă mondială.
6.
Ușurința de a călători
Cu o rețea extinsă de drumuri, nu e nimic mai ușor decât
să vă urcați într-o mașină sau rulotă (cunoscută pe plan local drept campervan)
și să porniți într-o aventură. În plus, dacă aveți nevoie de îndrumare sau
sfaturi cu privire la atracțiile locale, fiecare oraș are un Centru de Informare
special pentru a ajuta turiștii. Există, de asemenea, o excelentă rețea de
autobuze interurbane care acoperă întreaga țară, distanțele dintre orașe și
atracții nefiind prea mari.
7.
Siguranța
Noua Zeelandă este o țară sigură pentru a vizita. Este
foarte puțin probabil să asistați la orice crimă în Noua Zeelandă și, chiar și
pentru călătorii singuri, siguranța nu este o problemă. Mai mult decât atât,
puteți să vă aventurați și în sălbăticie deoarece nu există creaturi sau plante
periculoase. De fapt, Noua Zeelandă este una dintre cele doar două țări fără
șerpi (cealaltă fiind Irlanda). Așa că îndreptați-vă către pustietate, cu
siguranță va fi o experiență unică în viață.
Autor: Theodora Rădulescu
0 comments: