Cartea lunii: Înainte să te cunosc – Jojo Moyes

Storylines 0 Comentarii

Me Before You


„Înainte să te cunosc” (Me before you) este genul de carte pe care pur și simplu nu o poți lăsa din mână chiar și atunci când îți dai seama că nu vrei să se termine.

Louisa „Lou” Clark duce o viață simplă. La 27 de ani, ea trăiește împreună cu familia ei, lucrează la o cafenea locală și menține o relație destul de fragilă cu iubitul ei. Ea visează să părăsească micul ei sat englez, dar pur și simplu nu pare a fi o idee practică; din cauza recesiunii economice, salariul lui Lou a ținut familia pe linia de plutire până când șeful ei închide cafeneaua, iar Lou este lăsată în voia sorții. Forțată să accepte aproape orice slujbă care să plătească facturile familiei, Lou este de acord să lucreze ca îngrijitoare pentru un tetraplegic bogat, în ciuda faptului că nu are absolut nicio pregătire. Așa cum descoperă destul de repede, munca ei este mai complicată decât se aștepta.

„Înainte să te cunosc” este o poveste de dragoste neconvențională. Lou și responsabilitatea ei, frumosul și privilegiatul Will Traynor, sunt la început ca uleiul și apa. Will este rece și distant cu toată lumea, dar este în special nemulțumit că o are pe Lou în jurul lui. Lou realizează că asta este pentru că ea nu este doar o îngrijitoare, ci o dădacă. Will era un om dependent de aventuri, avea succes în carieră, independență completă și o mulțime de femei superbe lângă el. Accidentul l-a lăsat devastat și fizic și emoțional și ferm convins că el nu vrea să trăiască în acest fel. Dar și Lou, și Will reușesc să se surprindă unul pe altul, iar Jojo Moyes permite ca relația lor să se dezvolte în moduri minunate, hilare și neașteptate. Lou pur și simplu nu îl lasă pe Will să renunțe fără să lupte, și, în încercarea ei de a-i salva viața, sfârșește prin a și-o schimba pe a ei.

Romanul sfâșietor, de cotitură a lui Jojo Moyes ridică probleme morale provocatoare în timp ce dezvoltă o relație cu adevărat unică între doi oameni aduși împreună întâmplător. Poate că nu este un roman pentru cei slabi de inimă, dar este o poveste cu inimă mare, frumos scrisă care ne învață că niciodată nu este prea târziu pentru a începe cu adevărat să trăim.

Ediția în limba română a cărții a apărut luna aceasta la Editura Litera. Fiind un bestseller internațional, romanul a fost ecranizat în regia lui Thea Sharrock, având în rolurile principale pe Emilia Clarke (Game of Thrones) și Sam Claflin (The Hunger Games). Filmul a avut premiera în România tot în această lună.

Autor: Theodora Rădulescu
Sursă imagine: Wikipedia, licență CC BY-SA 4.0

0 comments: