Dermopigmentarea sprâncenelor
Nu avem nevoie de studii ca să observăm
că forma sprâncenelor poate transforma un chip, însă, cu siguranță avem nevoie
de un speciliast pentru a obține sprâncenele perfecte.
Dacă se întâmplă să ai sprâncenele
foarte rotunde (ca un semicerc) poți părea constant mirată, dacă sunt foarte
arcuite ai putea să joci foarte ușor rolul Cruellei de Vil, rotunde și ușor
picate creează impresia unei persoane triste și lista poate continua. De aceea,
este imperios să știi pe mâna cui te lași atunci când ajungi în cabinetul de
cosmetică.
Dermopigmentarea este o procedură extrem de căutată și care se practică de ani buni în România, însă fără a exista o academie acreditată să ofere diplome recunoscute de statul român.
Dermopigmentarea este o procedură extrem de căutată și care se practică de ani buni în România, însă fără a exista o academie acreditată să ofere diplome recunoscute de statul român.
În prezent, Academia Elenei Copăceanu este
printre singurele academii acreditate în dermopigmentare și formare
profesională dermopigmentiști în România, iar Cornelia Copăceanu deține
ambele diplome recunoscute de statul român, atât pe cea de dermopigmentist cât
și pe cea de formator.
Mai multe informații despre meseria de
dermopigmentist, dar și câteva sfaturi utile, aflăm chiar de la specialistul
Cornelia Copăceanu.
Care sunt principalele puncte de
diferențiere dintre tine si restul de pigmentiști?
Cornelia Copăceanu: Diferența dintre
mine și ceilalți dermopigmentiști este modul de lucru, imitarea firelor de păr
în asa fel încât rezultatul să fie unul foarte natural. Micropigmentarea
presupune o artă, este o meserie pe care nu o poate practica oricine. Este
nevoie de talent, de viziune, de multă muncă și specializare continua. Eu nu
folosesc măsuratori și nici nu necesit mai mult de 5 minute să desenez
sprâncenele. În prima secunda de când am văzut sprâncenele clientei, știu ce
formă i se adaptează fizionomiei. De mică am avut talent la desen (colegii mă
rugau mereu să le desenez câte ceva și erau uimiți de fiecare dată), drept
urmare am urmat Liceul de Arte Plastice, specializarea Arhitectura (și mă
mândresc cu o nota de 9,50 la proba de admitere).
Unde te-ai specializat? Ce cursuri ai
absolvit?
Cornelia Copăceanu: Primele cursuri
le-am urmat în cadrul academiei Elena Copaceanu (sora mea-geamănă), după care
au urmat specializările în Belgia și în Grecia unde am învățat ultimele tehnici
de micropigmentare.
Cum a apărut pasiunea pentru tatuajul de
sprâncene?
Cornelia Copăceanu: Întotdeauna am fost
pasionată de cosmetică, de dermatologie și totul a venit de la sine, iar în prezent iubesc ceea ce fac și faptul
ca, într-un fel sau altul, fac oamenii fericiți.
Faci machiaj semipermanent,
povestește-mi puțin despre ce înseamnă un machiaj semiparment și cât costă o
astfel de intervenție.
Cornelia Copăceanu: Machiajul semipermanent reprezintă
o formă a artei tatuajului cosmetic. Tehnicile specializate folosite pentru
machiajul semipermanent sunt adesea denumite “micropigmentari”, acestea
presupunând implantarea de pigment în cantități mici în stratul dermic al
pielii. Din punct de vedere tehnic, tatuajul cosmetic este considerat
“permanent” deoarece culoarea implantată în stratul dermic al pielii nu poate
fi îndepărtată prin spălare sau demachiere. Cu toate acestea, ca orice tatuaj,
și machiajul cosmetic necesită intreținere periodică. Machiajul semipermanent
are o durată de viață de până la 2 ani, după care
necesită refacere. Este important să se ia în considerare acest lucru și în
momentul în care alegem tehnicianul care realizează machiajul. Machiajul semi
permanent costa 1000 lei și include 2 ședințe. Această sumă se achită integral
la prima ședință, iar a doua care se face la interval de o lună, este gratuită.
Ce cursuri susții în prezent și unde?
Cornelia Copăceanu: În prezent susțin un
Curs complet microblading+pudrare, curs acreditat de Ministerul Educației Naționale, Ministerul Muncii și ANC (n.r. - Autoritatea Națională
pentru Calificări). Conform noii legi pentru tatuatorii/dermopigmentiștii din România și Europa, Academia Elena Copăceanu este singura autorizată de către Autoritatea Națională pentru
Calificări să organizeze cursuri de formare profesională de specializare pentru
ocupația de "Dermopigmentist" .
De ce ar trebui să facem aceste tatuaje
sau cine ar trebui să și le facă?
Cornelia Copăceanu: Aceste machiaje
semipermanente se realizează oricărei cliente, indiferent că are sau nu fire
naturale în sprâncene. Aspectul va fi unul foarte natural, sprâncenele par mai
dese și pe o formă adecvată fizionomiei. Se realizează atât femeilor cât și
bărbaților, pentru a acoperi mici goluri, cicatrici.
Povesteste-mi puțin despre tatuajele de
caritate pe care le faci în cazul persoanelor cu cancer.
Cornelia Copăceanu: Mi-am dorit
dintotdeauna să devin medic și să ajut oamenii, mi se pare cea mai frumoasă
meserie și un har de la Dumnezeu. Nu a fost să fie asta, însă ajut oamenii
într-un alt mod. Clientele care au suferit sau suferă de cancer nu achită
pigmentarea. Măcar atât putem face pentru acești oameni aflați în suferință.
Sursa: PR
Sursa: PR
0 comments: